«

»

Apr 08

EVOLUTIA COPILULUI IN UTER, SARCINA

EVOLUTIA COPILULUI IN UTER, SARCINA Evolutia copilului in uter, dezvoltarea fatului, bebelusul

Omul se naste inainte de a aparea pe lume: cu noua luni inainte, cand unul din cele 200 000 000 de spermatozoizi paterni, concentrandu-si toate microfortele, se indreapta (cu o viteza de 7,5 cm pe ora!) spre ovulul matern si, rupand barierele membranei acestuia, se varsa literalmente in el. O clipa fericita! Dupa numai o jumatate de ora, nucleele lor se unesc pentru totdeauna intr-un singur nucleu nou, diploid: a fost conceput bebelusul. S-a nascut omul.

El este inca in faza de zigot monocelular: fara maini, fara picioare, lipsit de orice organ. Dar intregul sau viitor, care depinde de ereditate, toate insusirile bune si rele, trasaturile de caracter, inteligenta si conformatia corporala sunt acum pe deplin definite. Prin unirea nucleelor gametilor si combinarea genelor tatalui si mamei, capata viata o noua individualitate, al carei intreg ciclu de dezvoltare este programat in noile asociatii de cromozomi si de ADN.

Dezvoltarea fatului incepe dintr-o data: zigotul se divide in scurt timp in doua jumatati. Dupa 10 ore, o noua mitoza, o noua diviziune: viitorul om este alcatuit din patru celule.

Dupa o saptamana sunt o suta. Cantaresc aproximativ un gram, iar gramajoara de celule, numita acum embrion, are in diametru transversal … marimea unui degetar? Nu, mai putin. Este cu mult mai mica decat o gamalie de ac — 0,2 mm!

In acest moment se intampla un lucru foarte important, un eveniment de mare insemnatate in viata bebelusului: trecerea in uter.

Ovulul, parasind ovarul matern, ajunge intr-o formatie cu aspectul unei palnii de gramofon, a carei parte mai umflata vine in contact cu ovarul. Rupandu-i invelisul, trecand pragul ovarului, ovulul se angajeaza pe drumul unor neancetate transformari.

Denumirea completa a trompei este trompa lui Fallope. Cu celalalt capat, ea este concrescuta cu uterul. Mai precis, tocmai aici, in trompa lui Fallope, sau, cu alte cuvinte, in oviduct, spermatozoidul atinge ovulul si, contopindu-se cu el, da nastere omului.–> Dupa o saptamana, embrionul, alunecand in jos pe trompa, trece in uter. Aici celulele sale externe se contopesc cu suprafata laxa a uterului si formeaza placenta, sau casa copilului. Aceasta bucata de carne cu aspect buretos ii este omului, in primele sale noua luni de viata, si plaman, si stomac, si ficat, si rinichi.

Vasele de sange din placenta vin in contact strans cu sangele matern (fara a se amesteca insa). Din sange in sange, de la mama la copil, trece prin difuziune oxigenul: embrionul respira. Trec si substante nutritive, la numai o ora dupa digerarea lor in organismul matern. Prin intermediul placentei, bebelusul elimina deseurile. Tot placenta, ca un bun filtru, opreste trecerea microbilor si a substantelor toxice spre embrion.

Din pacate, nu a tuturor! Nicotina si alcoolul, sifilisul si virusul rujeolei ocolesc posturile de paza ale placentei si ajung adesea la embrionul lipsit de aparare, insemnandu-l cu otrava lor pentru tot restul vietii. In perioada cuprinsa intre 28 si 49 zile de la conceptie, embrionul este deosebit de sensibil la diferite substante chimice si toxice, mama trebuind sa evite acum, pe cat posibil, chiar si medicamentele!

Probabil ca tocmai in aceste zile fatale, talidomida, un somnifer brevetat, a mutilat zeci de mii de copii, lipsindu-i de membre. Ei s-au nascut fara maini si fara picioare, pentru ca mamele lor, dand crezare reclamelor zgomotoase, au luat tablete tranchilizante de talidomida.

Spre sfarsitul lunii a treia, placenta este pe deplin matura si functioneaza in plin. Pana atunci insa, pana la deplina ei maturizare, au loc o serie de evenimente.

Dupa o luna, embrionul are lungimea unghiei degetului mic, prezinta primordii de maini si picioare, dar are… coada si branhii. Nu branhii propriu-zise, ci asa-numite fante branhiale, darul atavic al stramosilor nostri, pestii. Ulterior ele dispar sau se transforma partial in timus si tiroida, in urechi si tesuturile fetei. Iar coada, desi este veritabila, treptat-treptat dispare, din ea ramanand doar o bucatica.

Embrionul in varsta de o luna nu are inca schelet. Exista doar inima (ea incepe sa pulseze in a 18-a zi si bate fara odihna pana in clipa mortii!) si primordii de plamani, ficat, rinichi, nervi, ochi si urechi.

Doua luni: avem de-a face cu un bebelus pe deplin constituit. Mai precis, un homunculus mititel: doar de 2—3 cm. Toate organele sale (inclusiv degetele de la maini si picioare) sunt gata formate.

Trei luni: fatul a mai crescut: 5—6 cm. Primele oase sustin muschii ,iar nervii, ca niste fire, il infasoara in intregime. Poate fi identificat chiar sexul: feminin sau masculin. Acum embrionul se numeste fat.

Patru luni: fatul se poate instala comod in palma: are o lungime de 10—16 cm, iar greutatea de 40—50 g. Placenta s-a deplasat spre uter (pana atunci ea inconjura embrionul). Micul bebelus e invelit ca intr-o foita de celofan, intr-o membrana embrionara transparenta si extrem de subtire. Se poate vedea cum pluteste  in membrana si, incretindu-si fetisoara, “respira” lichidul fetal, tragandu-l in plamani si apoi dandu-l afara. E un adevarat antrenament pentru plamani: in realitate, fatul nu respira prin plamani, ci prin cordonul ombilical, care, prin intermediul placentei, ii oxigeneaza sangele (nu este exclus, de asemenea, ca, “inspirand” lichidul fetal, bebelusul sa primeasca in acelasi timp substantele necesare si sa elimine pe cele netrebuincioase).

Mama incepe sa simta loviturile pe care le da cu piciorusele (de fapt embrionul incepe sa se miste din a treia luna, dar pe atunci lichidul perifetal amortiza loviturile si mama nu le percepea).

Am spus ca “se vede” ce face omuletul in corpul mamei.

Cum si cine a vazut aceasta?

Lennart Nilsson, fotograf suedez! Fara nici un regret, el si-a pierdut zece ani din viata pentru a inregistra pe pelicula intreaga evolutie a copilului de la conceptie la nastere. A construit diferite aparate si si-a realizat experienta intr-una din clinicile orasului Stockholm. Adaptand un microaparat de filmat si un microblit la capatul unui tub de cistoscopie cu care este examinata in interior vezica urinara, Nilsson a facut mii de cadre unice direct in uter, de unde omul face primul pas in lume. Multe din ceea ce stim astazi despre primele noastre zile de viata le datoram asiduitatii si ingeniozitatii lui Lennart Nilsson.

Cinci luni: bebelusul cantareste aproximativ 400 g si isi manifesta obiceiurile sale bune sau rele. Aude strigatele din lumea zgomotoasa in care traieste mama, se sperie in felul sau ori, dimpotriva, daca are un caracter agresiv, se supara si ameninta.

Reactioneaza cu sensibilitate la dispozitia mamei si se pare, chiar la cuvinte dulci si la mangaieri.

In cazul unei nasteri premature, copilul poate chiar supravietui. E drept, cu sanse de 1 %. Daca medicii nu-si precupetesc fortele, acest lucru este posibil: in Danemarca s-a nascut o fetita de cinci luni cu o greutate de 675 g. Imediat a fost introdusa sub un clopot cu solutie nutritiva si a supravietuit

Sase luni: copilul se pregateste sa paraseasca locul, devenit prea stramt. Se intoarce cu capul in jos: e mai usor sa iasa astfel. Mai are de asteptat insa 8—9 saptamani, lungi si fara griji, pline de satisfactii nealterate de constrangere (asa ne asigura Freud). Mai tarziu vor incepe sa se manifeste instincte si dorinte de tot soiul; deocamdata insa, in paradisul inca nepierdut, bucurandu-se senin de o fericire fara margini si anticipand bucuria poftelor satisfacute, viitorul bebelus… isi suge degetul mare.

Sapte luni: fatul deschide ochii! Si, desi acolo unde traieste este un intuneric deplin, priveste fara a clipi, ca si cum n-ar mai avea rabdare ca sa vada acele minunate imagini pe care in curand i le va dezvalui viata.

Sapte luni si greutate de cel putin 1 kg, doua conditii indispensabile care dau medicului speranta ca, folosind intreaga sa arta, va salva viata prematurului.

Dupa o luna, speranta se spulbera. Dupa inca o luna, bebelusul se naste si supravietuieste fara ajutorul medicului.

Prima respiratie a copilului este cea mai grea: plamanii nu au aer, peretii fiind lipiti ca la un sac gol.

Si atunci, pentru a deschide gura si a-si umple plamanii cu aer, bebelusului i se da prima palma si el tipa, pentru ca nu-i place sa fie pedepsit. Acest tipat, spun mamele, este primul si ultimul plans al copilului, care nu tulbura, ci bucura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>